Limba română era vorbită de 472.000 de persoane (0,8%) în Anglia și Țara Galilor (populație totală 57,7 milioane) potrivit datelor recensământului efectuat în 2021 și publicate pe pagina Oficiului Național de Statistică (ONS). Creșterea numărului vorbitorilor de română este cea mai accentuată dintre toate limbile vorbite în Anglia și Țara Galilor de la precedentul recensământ din 2011, când doar 68.000 au declarat că vorbeau această limbă (locul 19).
Anglia și Țara Galilor sunt acum țări cu minorități creștine, potrivit recensământului din 2021, care arată, de asemenea, că Leicester și Birmingham au devenit primele orașe din Marea Britanie care au „majorități minoritare”, transmite The Guardian.
Wizz Air își va extinde serviciile din Cardiff cu două noi rute, spre București și Milano, începând cu această iarnă.
Niciodată nu au fost numărate atât de puține pub-uri în Anglia și Țara Galilor, potrivit unei analize publicate luni, care dezvăluie impactul pandemiei asupra acestor localuri britanice atât de iubite, potrivit Le Figaro.
Țara Galilor intră în carantină totală - începând de vineri și până la 9 noiembrie -, iar numai întreprinderile a căror activitate este considerată ”indispensabilă” vor putea funcționa, în cadrul măsurilor de luptă împotriva covid-19, a anunțat luni premierul galez Mark Drakeford, relatează Reuters.
Premierul scoțian Nicola Sturgeon denunță un proiect de lege cu privire la organizarea internă a Regatului Unit, prezentat miercuri de Guvernul lui Boris Johnson, drept un ”atac frontal total” asupra autonomiei Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord, relatează Reuters.